Ma recunosc ca persoana dependenta. Am mai multe vicii, unele care œdauneaza grav sanatatii, altele mai putin sau nu ma afecteaza fizic, ci la alte nivele. Cel mai evident dintre ele este fumatul. Viata mea nu se mai traduce in ore, ci in pauze de tigara. E trist, stiu. Dar mai exista in jurul meu si alti dependenti. Asa ca am sa-mi indrept atentia asupra lor sa nu se simta neglijati.
Dependentii de tehnologie
O, triste fapturi claustrate in fata calculatoarelor. Oameni care-si completeaza viata cu pigmenti fabricati online. Oameni care nu mai vad iarba de afara si prefera sa o admire in photoshop unde parca verdele e mai intens decat cel natural si unde femeile sunt mai frumoase decat cele de pe strada.
Oameni mereu conectati, cu conturile de facebook si twitter atarnandu-le greu de gat. Oameni care nu stiu ce-au facut in vacanta pana nu uploadeaza pozele in conturile de pe retelele sociale. Oameni care nici macar nu-si simt singuratatea pentru ca sunt prea ocupati sa-si numere sutele de prieteni care n-au chipuri si probleme, ci profile, de pe facebook. Tot la categoria prieteni intra si diversele cluburi, firme si magazine online.
Oameni care-si pun gps in masina intrucat ratacirile inseamna doar timp pierdut si nu mai au apetenta pentru descoperiri facute dupa coltul strazii nici macar atunci cand sunt in vacante. Oameni care nu mai trebuie sa adreseze intrebari necunoscutilor pentru a afla cum sa ajunga intr-un anumit punct. De ce sa vorbesti cand poti sa dai un simplu œsearch. De ce sa bajbai cand traseul iti apare pe ecranul atoatestiutor din masina personala.
Oameni care primesc vaci si oi virtuale, flori si zambete virtuale, si carora toate astea le par cumplit de œdragalase in timp ce uita incet, dar sigur, cum miros zambilele. Oameni care fac sex virtual pentru ca acesta nu e datator de boli si te scuteste de efortul seductiei. Oameni carora le-a crescut in palma un telefon mobil sau carora tumorile iau forma bizara a unui hand’s free.
Oameni care nu mai au secrete caci nu mai au ce ascunde. Oameni care tin sa spuna tuturor ce fac ei in fiecare moment al zilei. Oameni in perpetua nevoie de œstatus message. Pentru ca altfel toate momentele ar pieri, inghitite in negura uitarii. Oameni care creeaza arhive inainte sa aiba ce arhiva. Inregistrarea, documentul, fisierul, cuvantul scris, filmarea, clipul preceda ontologicul, preceda trairea amanata la nesfarsit. Ne compunem istoria fara s-o traim.
Dependentii de obiecte
Oameni care-i percep pe ceilalti ca proprietate. Oameni care arunca in jurul celorlalti gratii si catuse carora le dau nume pompoase precum œangajament si œimplicare. Oameni care jura mult si pe orice. Foamea de ceilalti, foamea de trupuri, iubiri innoroite care nu elibereaza, ci transforma orice fiinta in sclav. Oameni care urca pe spinarile celorlalti ca pe niste trepte. Oameni pentru care femeia e doar un vagin, oameni pentru care barbatul e doar un penis, preferabil cat mai mare, cat mai performant, cat mai rezistent. Cel mai bine, sa fie un vibrator cu baterii ecologice.
Oameni carora munca le da acel simt al realitatii fara de care ar fi pierduti. Oameni care vor mereu sa invinga pe cineva si mai putin sa castige. Oameni pentru care nu conteaza atat victoria, cat mirosul umilintei celuilalt. Oameni care se hranesc cu esecurile altora.
Oameni care isi umplu camarile si garajele, oamenii care fac dintr-un dressing opera vietii lor. Oameni pentru care un cos de cumparaturi plin reprezinta apogeul saptamanii, iar un cos gol infrangerea suprema. Oameni care fac din shopping o vanatoare de trofee pentru care sezonul nu se incheie niciodata.
Dependentii de fericire
Oameni care mananca senzatii, pastilatii, nepastilatii, fumatii, nefumatii, houserii, dependentii de cocaine, de adranaline si de reviste de lifestyle, obsedatii de organic, bio si ecologic, cei care uita de fapt misiunea pentru care s-au inrolat si o transforma in cu totul altceva, intr-un titlu personal de glorie. Triste armate, tristi apostoli care au uitat ce predica, dar asta nu-i impiedica sa vorbeasca. Intoleranta tolerantilor. Oameni care doar consuma si nu digera nimic, burti ca haul, guri ca genunea. Consumatorii cei mai feroce.
Dependentii de nefericire
Oameni care isi fac o virtute din dramele lor, din scrasnitul dintilor, oameni care-si aloca dreptul de stapani absoluti peste valea plangerii in care ne dam cu totii coate. Alcoolul, seringa, hormonii venit sa sape, sa sfredeleasca. Nu sa sudeze o rana, ci sa o improspateze. Nu sa arunce un balsam, fie el si al uitarii, ci sa toarne acid. Nefericirea e datoria lor suprema si ce s-ar face fara ea? Ce titlu ar mai putea purta? I-ar paste cel mai mare pericol: banalitatea statutului de om sanatos. Si cum sa fii banal cand tot universul te invata cum sa fii spectaculos?
Dependentii de informatie
Pe vremuri se vorbea de cunoastere. Si cunoasterea era tot ceva legat de informatie, numai ca era vie, era integrata intr-un anumit cadru, era vorba de o calatorie care putea dura intreaga viata. Acum se vorbeste de informatie si acces la informatie. Oameni care aduna in minte titluri de ziare, nume de campanii, sloganul cel mai œpontos al anului, numere de morti, orfani si raniti in Haiti alaturi de nume de cel mai bine imbracate/ cel mai prost imbracate. Oameni care aduna informatia, o baga frumusel in buzunare dupa ce au o reactie obligatorie. Caci la informatie se cuvine sa reactionezi. Sa zici si tu ceva. Sa nu taci ca prostul. Nu prea mult, altfel risti sa pari obsedat. Acum, toate titlurile tin o zi. Cel mult.
Lasă un răspuns