Dacă „infernul sunt ceilalți” ( J.P. Sartre) și totuși „niciun om nu e o insulă”(John Donne), ci o „peninsulă” (Amos Oz), ce facem? Ne izolăm? (insula), ne deschidem față de foarte puțini oameni? (peninsula). Sau traversăm prin infern de mână cu demonii interiori și îi învingem prin autocunoaștere? Insula nu ajută. Peninsula triază oameni și ți-i aduce în viața ta doar pe cei ce te ajută să evoluezi.
Dar pentru ei trebuie să treci prin infern. Ceilalți, deși reprezintă infernul (îți pot face viața un calvar) sunt calea către autocunoaștere. Doar prin interacțiunea cu ei te cunoști cu adevărat pe tine. Știi în raport cu ei ce te face fericit, trist, furios etc. Ceilalți sunt și purgatoriu și extraz.
Vulnerabilitatea te pune la pământ și tot ea te face să simți intens. Contextul face diferența.
Ce faci când vulnerabilitatea te rănește. Te ridici, te scuturi de praf, înțelegi și renaști din cenușă. Ce faci când vulnerabilitatea te face să trăiești niște senzații extraordinare? Te deschizi, simți fericirea cum îți circulă prin vene, ești alt om acum – O accepți, o îmbrățișezi și ceri mai mult.
Și continuam…Trecem prin infern în căutarea paradisului. Și paradisul e în noi. Îl oferim celorlalți o dată cu infernul. Noi suntem infernul și paradisul lor, în timp ce ei sunt infernul și paradisul nostru.
Lasă un răspuns