Anul trecut aș fi început acest articol astfel: „Viața mea s-a schimbat…”. Anul acesta voi începe cu „Viețile noastre s-au schimbat” pentru că simt că nu mai există atât de mult loc de „eu” în acestă experiență, ci deodată totul devine despre noi. Nevoile noastre s-au schimbat, rutinele noastre sunt diferite și capacitatea de a-i înțelege pe alți oameni trebuie să crească.
Observ două tendințe în interacțiunile mele cu alți oameni: Graba și superficialitatea la unii, profunzimea și grija la alții. Graba și superficialitatea o observ la oamenii noi care încearcă să intre în viața mea „cu forța”, neapărat, repede și se izbesc de un refuz pe care nu îl înțeleg și nici nu au dorința de a o face.
Grija și profunzimea este o tendință pe care o observ la oamenii pe care-i cunosc de ceva timp și care au înțeles că relațiile s-au redefinit în acestă perioadă. Este timpul potrivit să ne cunoaștem pe noi, să fim mai atenți la cum se simt oamenii pe care-i îndrăgim și să le oferim tot sprijinul în a trece prin niște stări emoționale pe care nu le-au mai experimentat înainte.
Devine dificil pentru că mai întâi trebuie să înțelegem că și noi trecem prin niște schimbări și apoi să ne dăm seama că și ei ar putea trece prin stări similare.
Trecând de acestă întroducere care pentru unii oameni va părea lungă, vreau să vorbesc despre ce s-a schimbat și ce a rămas la fel în rutina mea de beauty.
Anul trecut am scris acest articol: Oferă o șansă produselor românești de înfrumusețare în care am realizat un top „subiectiv” cu produsele pe care le îndrăgesc cel mai mult de la Laboratoarele Fiterman. Anul acesta topul meu arată diferit pentru că obiceiurile mele de îngrijire s-au schimbat.
Ceea ce am observat este că toate aceste produse sunt cumva legate de experiența mea în realizarea machiajului și a modului în care acestea mă fac să mă simt. Este o experiență senzorială, amplificată de nevoia de a acorda atenția unor situații noi pe care trebuie să le rezolv.
Ce s-a schimbat?
Dacă mi-ai fi spus că voi cumpăra mai puține nuanțe de ruj, aș fi râs. Și să nu-mi schimb eu rujul de fiecare dată când mi se schimbă starea? Ha ha, huh?! Posibil și total adevărat. Masca a schimbat provizoriu acest obicei.
Când nu poți acorda timp părții inferioare a feței, te duci spre cea superioară, gene, sprâncene și pleoape: Mai mult mascara, sprâncene definite cu pomadă și fard mai colorat sau tuș/ sau ambele:)) Acum încep să realizez de ce a evoluat machiajul arăbesc înspre direcția aceasta:))) Nu poți evidenția buzele, te duci înspre ochi:))
Când nu îți poți ilumina fața cu iluminator pentru că se vede prea puțin, cauți să ți-o iluminezi din interior. Iar aici mă refer la introducerea mai multor alimente proaspete în alimentație și a câtorva produse de îngrijire pe care le-am introdus în rutină. Iată care sunt acestea:
1. Crema de zi & noapte Cannabis
Are o textură ușoară, intră rapid în piele și mi se pare excelentă pentru a hidrata tenul înainte de aplicarea machiajului. Pe toate produsele din acestă gamă (Cannabis) scrie Energy Booster și chiar simți o „energizare”, un efect de înviorare atunci când aplici acest produs. Încă un lucru care îmi place este că are o cantitate de 75 de ml în loc de 50 cum au majoritatea cremelor de acest gen. De asemenea, este multifuncțională, putând fi folosită atât dimineața, cât și seara.
2. Crema mască, gama Anti Age
Este revelația mea de anul trecut. O iubesc pentru că îmi oferă luminozitate tenului și simt cum îmi transformă pielea, „o repară”. O aplic în strat gros, o las să acționeze și efectiv o simt cum „lucrează”, după care îndepărtez surplusul cu o dischetă demachiantă.
3. Serul cu efect luminos, Gama Cannabis
Iubesc acest produs datorită efectului de prospețime pe care mi-l oferă instant. Îl aplic după demachiere, înaintea cremei de față și deodată îmi simt tenul proaspăt, catifelat și luminos.
4. Crema de mâini cu glicerină
Da încă spăl vase, încă nu am reușit să le spăl cu puterea gândului, lucrez la asta:))) Până atunci, pentru mâini uscate sau zgârieturi de pisică rămân la crema cu glicerină, cu textură untoasă.
5. Vorbind de textură untoasă, trebuie să menționez cele două creme de corp cu arome gurmande: Pepene și fructul pasiunii, gama Cannabis un ajutor de nădejde atunci când ai stat un pic mai mult decât trebuia la soare. Un aftersun cu miros delicios!
6. Plasturii Bien Plus pentru dureri menstruale. Se știe o dată pe lună, atunci când pastilele pentru durere de abia își fac efectul, acești plasturi mă ajută să dorm mai bine. Cu un efect de încălzire, aceștia sunt discreți și foarte eficienți.
7. Masca pentru ochi Chiara Ambra cu levănțică, boabe de cafea pantenol și acid hialuronic este perfectă pentru relaxarea zonei ochilor. În zilele în care mă simt obosită, acestă mască în formă de semilună mă ajută să mă detensionez.
8. Masca Bubble -Chiara Ambra (castravete și cărbune activ din bambus) curăță tenul, dar ce este cel mai fascinant la ea este că se face ca o spumă, miroase demențial, foarte proaspăt, relaxează și lasă tenul curat și împrospătat.
9. Loțiunea demachiantă din Gama Anti Age – Cu o textură fluidă, acesta curăță reziduurile de machiaj, lăsând tenul curat și foarte hidratat.
10. Gelul dezinfectant Hexisept și loțiunea dezinfectantă cu verbină și melisă. Iubesc mirosul de verbină, iar acestă loțiune dezinfectantă miroase proaspăt, lăsând mâinile hidratate. Hexisept gel dezinfectant are o dimensiune ideală pentru a fi purtat în poșetă, fiind un produs indispensabil în acestă perioadă.
Lasă un răspuns